Viceprimarul municipiului Timișoara, Adrian Orza, a anunțat că o minge cu semnăturile fotbaliștilor de la FC Timișoara a a fost vândută cu suma de 7.000 de euro la licitația organizată de Clubul Rotary.
„Am fost invitat la balul caritabil al Clubului Rotary Timișoara și nu știam ce să duc la licitație. Atunci l-am contactat pe antrenorul Cosmin Contra și i-am cerut o minge cu autografele jucătorilor de la Poli. A fost adjudecată cu 7.000 de euro”, a declarat Orza, membru al Clubului Rotary.
„Nici eu nu mă așteptam să adune atâția bani. Este un semn că jucătorii de la Poli sunt foarte apreciați”, a adăugat viceprimarul.
Banii au fost donați Asociației Salvați Copiii.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER